Current status

N-am mai scris demult...nu mai am timp nici sa mai gandesc. Nu incerc sa gasesc o scuza si nici nu vreau sa ma plang, insa cum e o vorba din popor: carnea de om se creste cel mai greu. Ne-au dat primii dinti, am inceput sa ne tinem echilibrul si am inceput sa legam primele exclamatii care au o noima "ta ta ta ta" :) mama e suparata, dar o sa ii treaca. Acum ne pregatim de cresa si toata lumea ne zice ca o sa fie dur, insa este doar o faza peste care sper sa trecem cu succes. Si totusi sunt decizii mult mai importante pe care trebuie sa le luam luna aceasta si sper sa fie cele corecte. Sunt obosit si ma opresc aici cu speranta ca voi reveni cat de curand. Poate despre bucket list...nu am nici un gand, dar poate daca o scriu,poate se si indeplineste (macar partial).

Noua viata

N-am mai scris demult pe blog, ceea ce inseamna ca a timpul meu a fost limitat dramatic. Ceea ce este de inteles, avand in vedere noua mea indeletnicire de "tata". Foarte frumoasa, dar foarte grea si solicitanta. Acum sunt departe de fete si deja mi-e dor de ele. Deocamdata gaza este foarte dependenta de noi si ne ocupa 100% din timp. Este o dependenta sacaitoare si frustranta pentru niste oameni cum eram inainte (si incercam sa fim in continuare)....agitati si foarte activi. Mi-e dor de un cinema, mi-e dor de un club, de Vama Veche, de libertate, de a face o poza linistit. Dar toate palesc in fata zambetului acestei minuni care este fii-mea. Fiecare zi este o evolutie pentru ea: azi chicoteste, maine parca vad ca vorbeste; azi se taraie ca ursul care chipurile merge luni dimineata la birou, maine parca vad ca merge si alergam dupa ea de ne sar capacele; azi mananca lapte, maine parca vad ca ma cert cu ea ca nu are voie KFC :); azi de abia asteapta s-o iei in brate, maine parca vad ca zice "stai mai departe" ca o vad baietii cu babalacii dupa ea. Lista ar putea continua la nesfarsit dar ma opresc aici ca trebue sa mai "ling" niste dosare. In paralel apar multe dileme existentiale referitoare la cresterea unui copil, dar incerc sa imi impun sa le iau pe toate step by step. Si totusi nimic nu ne va impiedica sa ii facem si un fratior de care sa aiba grija sau viceversa :).

La multi ani !!!

8 ani…pare ca a trecut o eternitate. Atât de multe s-au întâmplat de-a lungul acestor ani și totuși cel mai important și frumos lucru s-a întâmplat în ultimele câteva luni. A făcut 3 luni gâza si urmează s-o botezăm în week-end. Este un bebe exemplar și le doresc tuturor sa aibă bebe ca al meu. Cum scriam nu demult în ultimii ani am reușit să începem lucrările la 2 din cele 3 realizări pe care un om trebuie să le aibă în viață – casa și bebele. Este interesant faptul ca sădirea unui copac – fapt ce pare mai ușor decât restul – încă nu este in plan L. Oare pun căruța in fața boilor ? sau poate aștept căsuța sa fie gata ca sa îl sădesc in gradina mea J . Oricum ar fi, este greu dar nu imposibil. Luptăm si sperăm ca atunci când vom aniversa 10 ani să fi bifat toate cele 3 item-uri.

....si restul e cancan

Timpul se masoara mai nou in biberoane, pampersi :) ... dar si in zambete si priviri calde



my little sunshine

Continuare:
Ieri a fost prima zi cu soare, dupa mult timp de vreme urata si temapraturi cu "-". Ieri a fost prima zi a "soarelui" care imi lumineaza viata. Nimic nu mai conteaza, nici macar oboseala si lipsa de calciu pe care o am (am slabit 2 kg in mai putin de 2 zile). Cred ca daca ar putea sa imi ceara ceva, orice ar fi, m-as da peste cap si i l-as aduce. Nu o mai iau cronologic si trec direct la cel mai frumos moment al zilei...cand am luat-o in brate si a deschis ochisorii aia albastrii si s-a uitat la mine. M-am topit, m-a terminat...nimic nu e mai frumos (cel putin in momentul asta) E un inger mic care mananca si doarme (sper) O sa vedem maine cand vine acasa. De abia astept. Revenind la inceputul zilei de ieri, dupa ce am fost la spital si m-am asigurat ca totul este ok si Teo poate primi telefoane, m-am pus pe trimis sms-uri (multi sms). Cam 1 h a durat transmiterea lor si s-a dezlantuit nebunia. Telefoane, smsuri...ce sa mai ?!?! Palatul Telefoanelor. FB e o sursa foarte buna de ati anunta prietenii si al caror numar de telefon nu il ai :) E bine in astfel de momente de fericire amestecata cu oboseala cronica sa vezi ca prietenii iti sunt aproape (rudele sunt alaturi de tine obligat, fortat). In parale fugeam acasa sa iau actele neceare sa o declaram minunea :) si ma intreaba tanti "si cum o sa o cheme" si zic "Eva....Eva Teodorescu" (ce frumos arata scris...in targ se zvoneste ca e nume kinky - whatever this means :P) Apropo de asta am informat ca babele din familie susotesc ca de ce nu am pus si al doilea nume, dar nu au curajul sa ne zica...dar mai e timp. Cert este ca ne-am gandit destul de mult sa-i punem si un al doilea nume, dar nimic nu se potriveste si parca stirbeste din frumusete si rezonanta "EVA". O sa mai continui maine ca acum mai am multe lucruri de aranjat prin casa pentru venirea fetelor.

there is nothing more beautiful in the whole world

Desi sunt rupt de oboseala simt ca trebuie sa scriu acum cat sunt inca calde emotiile si sentimentele. Ceva senzational...n-am mai plans de mult de fericire...cred ca niciodata. Deci totul a inceput in Rendez-vous. Cum eram noi la cafenea, la un moment dat Teo catre mine: "Sunt uda toata". Eu: "Nu pot sa cred". (Sunt anumite din viata care ar trebui imortalizate-asta ar fi o super inventie - sa ti se fac poze in anumite momente cum ar fi: "O sa fii tatic"..."hai nu zau!" sau "mi s-a rupt apa; o sa nasc"..."du-te mah d-aci" :))) N-am crezut avand in vedere ca mai erau 2 saptamani pana la momentul critic. Zic "bine" incercand sa ma impac cu ideea. Lasam fetele (Sofia, Silvia si Madalina) la Rendez vous si mergem acasa. Se rupsese apa. Bun asa...hai sa ne calmam si sa vedem ce avem de facut. Bagajul (in mare parte facut). Suna-l pe doctor. Desi suntem niste oameni calculati, nu am avut chiar totul pregatit...luandu-ne evident un pic prin surprindere. Nu aveam trusa epidurala (apropo am constat in aceasta experienta multe lucruri...unul este ca platim cotizatia la sanatate degeaba...absolut totul am cumparat...inclusiv medicamente, pana si anestezia). Cauta la ora 11.00 farmacie non-stop. Hint: este una vis-a-vis de Inter. Scoate banii. Hint: multi si marunti.Si fuga la spital.(va imaginati ca eram kkti amandoi) Parcheaza la urgente (ca salvarile). Pac, pac check-inul ca la hotel. Trecem prin ceva emotii pentru ca dl doctor (proaspat venit din vacanta) ne indemna catre sarcina naturala, desi eram chititi pe cezariana. Facem o mica paranteza sa vorbim despre oportunitatea acestei nasteri: dupa cum am mai zis termenul limita era peste 2 saptamani, dar ea s-a hotarat ca vrea sa-si vada parintii mai repede. Totusi, a asteptat sa revina doctorul din concediu, sa revina Cristina din deplasare si totusi cu mari sanse sa ii dea oportunitatea lui tati sa devina manager pe primul lui proiect si nu in ultimul rand faptul ca mami ajunse la limita cu rabdarea tot chinuindu-l pe tata sa o incalte :) Revenim la istorisire. Teo a intrat pe niste culoare unde eu nu aveam voie si am ramas in sala de asteptare cu doua "rrome". Dupa jumatate de ora, vine o tanti si ma cheama...zic "e prea repede". Incepe ea sa imi explice ca sa vedeti ca trebuie sa semnati un acord pentru cezariana si ... (vroiam sa scriu ceva, dar m-am oprit...hm, mai bine nu scriu despre sistemul de spaga in spital, oricum pe scurt am cotizat de mai multe ori si cu o suma totala mai mare decat cat am dat toata viata). Am semnat acordul si l-am vazut pe dl doctor. Mi s-a luat o mare piatra de pe inima. Pana la urma (nu stiu prin ce minune...doar Teo stie) doctorul a venit si s-a decis sa se faca cezariana. Am revenit la "rromele" mele. Era 12 fix. Apare Cristina. Ii explic care e treaba. Stiam ca a intrat in operatie.La 12.30 o tanti imbracata in verde ma striga: "dl Teodorescu" ma ridic si zis "da" ea zice "felicitari. aveti o fetita. m-am inmuiat tot si am simtit cum ma preling pe jos. Am inceput amandoi sa sarim in sus (eu cu Cristina, a nu se intelege ca eu cu asistenta) si m-a chemat sa o vad. Tremuram tot si totul pentru o clipa a incremenit: mi-am vazut odorul si acum incep ca babele "cel mai frumos, cel mai cel.... :)" Nu era ea chiar fotogenica, dar asistenta m-a indemnat la poze. Intre timp a spalat-o, i-a facut primul vaccin, i-a facut primele pregatirile "for the real life". Am revenit la Cristina si "rrome" si am asteptat sa se termine operatia (intre timp, ca un tata responsabil ce sunt, am sunat la Stem, am sculat-o pe una din somn care zis ca vine curierul a doua zi dimineata ca ridice kitul) Dupa inca o sesiune de emotii, s-a terminat si operatia si dl doctor m-a asigurat ca totul este ok. Nivelul adrenalinei scadea. Am intrat sa imi vad jumatatea si saraca tremura toata si incercam din raspunteri sa o conving ca totul este ok.Ce bine ca pot controla tastatura si pot sari peste anumite pasaje ca acesta. In concluzie am revenit acasa, un pic cu inima indoita si cu o lista de lucruri de facut, gen: sterilizare pompa, biberon, tetina (noua denumire a suzetei), prepararea ceaiului de anason si chimen...si iarasi trecem peste anumite pasaje, cum ar fi noaptea alba cu smsuri. Faceam un recap si mi-am dat seama ca am sarit peste cateva momente cum ar fi faptul ca la 2 noaptea am trezit familia din somn sa le anunt marea veste si am stat ceva timp in telefon cu ei, somnorosi fiind. Continuarea...maine
PS: Noroc cu Cristina, ca mi-a adus aminte azi de o faza super tare: in momentul cand a venit asistenta sa ma anunte ca sunt tatic m-am uitat nedumerit si am zis "si eu ce trebuie sa fac acum ?!?!"

pe ultima suta de metri

Intru uneori pe blog si ma uit daca a mai aparut ceva...(cat de tare sunt !!!) si culmea nu se scrie singur. Se pare ca m-au ajuns greutatile vietii. Mai e un pic. Vineri e posibil sa aflam data exacta. Am emotii si desi nu le constientizez; totusi cica subconstientul meu lucreaza (asa mi-a zis dl doctor cand m-am dus sa ii zic ca am palpitatii). Pregatirile sunt pe ultima suta de metri: patut, carucior, hainute etc.

remake dupa eminescu

Vreme trece, vreme vine
Lume trece, lume vine
Ce e val ca valul trece
Si ramai la toate rece

o noua specializare

Vreau sa ma specializez intr-un anumit domeniu, si anume cel al aprecierii celor din jur. Vreau sa invat sa zic mai des "Multumesc", vreau sa apreciez mai mult ce fac ceilalti (si nu numai pentru mine). Stau foarte prost la acest domeniu, dar ma consolez ca altii stau mai prost ca mine si sunt invidios pe cei cativa care ii stiu si stau mai bine ca mine la acest capitol.
Disclaimer: Nu este un mesaj cu substrat pentru nimeni, este doar ceea ce simt...

dileme, dileme

De ce oare trebuie sa ajungi la 28 de ani ca sa poti sa raspunzi la intrebarea: "ce vrei sa te faci cand vei fi mare?" de ce ni se pune aceasta intrebare cand suntem mici si nu stim cu ce se mananca lumea aceasta? de ce trebuie sa decida altii pentru noi pentru calea pe care o apucam? noroc macar ca cei care decid pentru noi sunt parintii nostri. unii ar zice acum: "pai ai 28 de ani, ce este asa greu sa te schimbi ? ai toata viata inainte" hmmm...nu e chiar asa usor. obligatiile te tin legat de unde esti. nu e usor sa dai piciorul la tot ce ai realizat pana acum si totusi daca maine mi se ofera posibilitatea sa lucrez fotograf pentru National Geographic, ce fac?

Il piacere del dolce far niente

In ultima vreme am devenit un obisnuit al Orange film miercurea si mergand asa des la film evident ca nimeresc si filme mai putin reusite (ca sa fiu dragut in exprimare). Astfel am inceput sa gandesc dincolo de punerea in scena. Eat Pray Love - ar putea fi acestea cuvintele care sa ne ghideze viata? Ne-am putea hrani doar cu aceste trei lucruri ? Am putea sa ne lipsim de vreuna dintre ele ? Mi-a placut foarte mult remarca Juliei Roberts: "Ti s-a intamplat vreodata sa fi refuzata de un barbat atunci cand te dezbraci ?" atunci cand o prietena de-a ei incearca sa reziste tentatiei unei bucati frumoase de pizza. De abia astept duminica sa vedem cu ce ma mai rasfata doamna.

there is still hope

Atentie: citeste acest post indiferent de starea de spirit si cel mai important sa fie zi si fara ploaie

Cand a fost ultima oara cand te-ai uitat in sus? Ai remarcat ca mereu ne uitam in jos; cel mult la nivelul nostru (cu atat mai mult daca mergi foarte mult cu masina)? gri, gri, gri....(noroc cu reabilitarea termica ca mai schimba un pic peisajul). Dar uita-te in sus :) o sa ai o surpriza (culmea!!!) exista si bleu si alb. exista speranta si aceasta iti este data de lucrurile bune care ti se intampla in viata. one of them is just about to happen (suna mai bine in engleza :P)

Azi am avut putin timp liber si mi-am propus sa recuperez cu postarea :)

Is greed good ?

Attention: Do not read if you are in a good moon


Have you wondered why we are in this shit? Why people are losing their jobs, why people are more careful in every step taken, why dreams flew away and (as always) remained hope that someday…..? One answer could be “greed”: ours, theirs, others. Greed for power, money, bonuses, promotions, properties, plasmas, luxury cars, holiday houses for using them twice a year. Now we sell…what ? something. everything. even our souls. Sounds like I am frustrated and maybe I am, but at least I do not have to sell anything for now.

PS I was informed that I have more than 4 readers and I apologize to all of you for not writing lately.

looking to the future

Usor usor perspectiva si prioritatile se schimba, dar e ceva senzational. O noua ecografie - senzatia este aceeasi cu aceea cand mergi la casa sa vezi stadiul lucrarilor - iti da un imbold, da un sens vietii, stii pentru ce induri cele 8 ore la servici. Sunt constient ca filmul de aseara (Grown Ups) a fost o prostie, dar vazut din perspectiva unui viitor tatic mi s-a parut senzational. Nu inteleg de ce multa lume cand le zic ca o sa am o fetita afiseaza fata aceea - " Saracu' "- ...mmm...o sa aflu cu siguranta :) plus ca nu inteleg de ce trebuia sa imi doresc baiat. Singurul lucru care mi-l doresc este sa fie sanatos, ceea ce ma rog inainte de fiecare ecografie sa fie confirmat de doctor.

impresii concediu

Anul acesta am ales o destinatie recomandata de multa lume si cu multe aprecieri pozitive. Toate acestea s-au materializat intr-un concediu minunat, poate cel mai frumos petrecut in Europa. Concediul a fost unul simetric - 3 zile in Lisabona si alte 3 petrecute la plaja in sudul Portugaliei - ziua in muzee, seara in cluburi si terase. Lisabona impresioneaza prin simplitate, intimitate si lipsa opulentului.  Arhitectura este unitara si nu gasesti lucruri iesite din peisaj - cladiri inalte sau prea moderne pentru zona in care se afla. Stradutele sunt atat de inguste incat majoritatea sunt pe sens unic si uneori trebuie sa te lipesti de peretele cladirilor ca sa faci loc tramvaielor (care cred ca "sunt de cand lumea" in functiune) sa treaca. Lisabona este comparabila cu Bucurestiul din punct de vedere al populatiei, suprafetei dar si a infrastructurii metroului. Preturile de asemenea sunt comparabile si cred ca nici nivelul de trai nu este mult peste al nostru. Cazarea si serviciile au fost decente, chiar si la 4 stele. Dulciurile si fructele de mare sunt senzationale si merita incercate. Taxiurile sunt numai Mertzane ce practica tarife accessibile cu atat mai mult cu distantele sunt mici.  Pe langa obiectivele turistice pe care, ca orice capitala europeana, si le promoveaza si merita vazute, recomand cu caldura gradina zoologica care este una din cele mai mari si mai frumoase care am vazut-o pana acum (pont: nu ratati spectacolul cu delfini). Coborand in sudul Portugaliei sunt cateva orasele mici care pastreaza cu sfintenie calitatile si trasaturile Lisabonei. Dar in sud ce impresioneaza sunt plajele pe care se scalda Oceanul Atlantic. Acestea ofera o priveliste "breath-taking" si din cate am vazut trei s-au detasat in castigatoare: Praia Dona Ana, Praia Sao Rafael si Praia da Marinha (search pe Google pentru poze). Nu mai conteneam cu pozele si bird watchingul. Am lasat la final partea cea mai interesanta si picanta - viata de noapte. In Lisabona am descoperit o noua viziune asupra acesteia pe care tin sa o mentionez: seara la ei incepe in jur de 21.00 cu o masa in oras la un restaurant cu muzica fado; "incalzirea" continua pe strazile din Bairro Alto cu Caipirinha si/sau Mojito (atentie la persoanele disperate in cautare de weed); in jur de ora 2.00 lumea se indreapta spre cluburi pentru a continua  petrecerea. Mare ne-a fost mirarea cand am plecat in jurul orei 4.00 din club si lumea facea coada la intrare sau cand am vrut sa mergem in alt club si acesta se deschidea la ora 2.00. Cu toate acestea cluburile erau mult sub cele din Romania din toate punctele de vedere. Una peste alta a fost un concediu (unii ar zice kynky) reusit in 3 + 1 in care fortele universului s-au unit pentru reusita lui. Era sa uit: in Lisabona am intalnit cei mai multi gayutzi ever si atat de marcat am fost incat acum imi pun semne de intrebare ori de cate ori vad doi baieti pe strada impreuna (probabil si altii despre mine si Danut cand plecam de la birou impreuna). Si mult mai important decat atat (din registru once in a life time) am fost agatati cu o sampanie Mumm (estimez peste 100 euro sticla) pe teresa unui hotel de 5 stele din Lisabona de un american cu origini portugheze...restul e Can Can

cel mai frumos vis devine realitate :)

Ce usor e sa scrii despre alte lucruri decat despre acesta ... Mai sunt 2 zile pana cand sper sa aflu daca o sa fie ........... fetita sau baiat. Pana atunci e 'bebe' .....

PS Mi s-a interzis sa postez numele la care ne-am gandit deja fie e ca e baiat sau fata

inceputurile...nerecomandat a se citi de catre cei care nu au vazut filmul

Am fost aseara la Inception. In sfarsit am vazut un film dupa multa vreme care iti mai pune mintea la contributie, iti stimuleaza imaginatia si te tine cu ochii lipiti de ecran si nu stii cand trec cele 2 ore si jumatate si mai stai dupa film cateva ore sa te gandesti la ce ai vazut si sa pui lucrurile cap la cap. Mai mult, spune pe nume unor lucruri la care sunt convins ca multi nu s-au gandit niciodata (incluzandu-ma si pe mine). Chestii de genul ca niciodata nu iti aduci aminte cum a inceput un vis sau faptul ca 5 min de somn in viata reala iti da cateva ore de petrecut in somn sunt niste lucruri tabu despre care lumea nu vorbeste si la care nu se gandeste. M-am intrebat la un moment dat cand am avut un vis cand anume am visat (in prima ora de somn sau in ultima) si cat dureaza visul in viata reala (s-a intins pe toata noaptea sau a fost doar 1 minut din cat am dormit)...intrebari ramase fara raspuns. Finalul este clasic pentru astfel de filme si nu acesta impresioneaza ci ideile pe care Nolan le transpune in film si care sunt absolut geniale: faptul ca "ideea" este cea mai puternica forta parazita din lume si nu poti face nimic s-o opresti ("One resists the invasion of armies; one does not resist the invasion of ideas." Victor Hugo ), faptul ca in vis poti sa creezi orice si ca mai bine nu ai recrea lumea reala pentru a nu ramane prins in acest vis crezand ca e realitatea, ideea de "vis in vis" iarasi e geniala si faptul ca la nivelul 3 poti ajunge de la cateva minute in viata reala la zeci de ani in vis in care poti sa construiesti lumea perfecta in cel mai mic detaliu, faptul ca prin moarte evadezi din vis iti induce intrebarea  daca viata noastra este doar un vis si cand murim ne trezim in alta lume, dar oare la ce nivel suntem acum ? De asemenea coloana sonora face toti banii si te face sa tresari in multe momente ale filmului realizand scene breathtaking, iar de efecte speciale nu mai are rost sa mentionez avand in vedere ca in vise poti sa creezi orice, oricum si oricat si totul este posibil. Si cand iesi de la film primul lucru te intrebi sunt in vis sau in lumea reala ? Iti cauti totemul si iti dai seama ca esti in lumea reala si nu poti face lucrurile cum vrei tu asa cum ai face in vis :( Dar daca totemul este contrafacut si de fapt esti intr-un vis ?

PS: Cat de repede poti crea un labirint rezolvabil in mai mult de1 minut ?
PS2: http://www.youtube.com/watch?v=0LwYU_0Qfzc

ganduri necenzurate

Stateam sa ma gandesc ieri daca exista vreun KPI (key performance indicator) (sunt plin de defecte profesionale !!!) pentru numarul de postari pe blog. Sau daca trebuie sa respect vreun principiu de marketing referitor tot la numarul de postari (e.g. macar o data la un interval regulat) pentru ca sa imi tin cititorii (carora le multumesc pe aceasta cale) "la cald"...sa nu ii damagesc si sa ii pierd. Dar faptul ca am primit in aceeasi zi un comentariu la un post aparut dupa mai mult de o luna ("de stat in studio" cum zic artistii "si lucrat la piese"), mi-a confirmat faptul ca nu trebuie sa imi setez KPI de atins si ca am cititori intelegatori :) Am o stare foarte ciudata...astept sa se intample ceva care sa ma scoata din monotonia corporatista birou - pat. Sunt invidios pe totii prietenii mei care au ajuns cel putin de doua ori la mare anul acesta (si sunt multi) si au avut vreme frumoasa. Va promiteam la inceputul verii poze din parcurile si locurile frumoase din Bucuresti, dar in schimb va rasfat cu o poza din Orasul Luminilor. Am fost un pic dezamagit de cele patru zile petrecute in Paris; cand te duci a treia oara nu mai e 'uau' :( (ca prima oara), dar tot m-as muta acolo daca as avea ocazia. Sunt tentat sa scriu despre el, dar stiu sigur despre trei din cei patru cititori ca au fost acolo si mai bine nu pentru ca v-as plictisi. Oricum e superb si e in top trei destinatii pe care le-as recomanda. Mai multe poze gasiti aici: http://picasaweb.google.ro/bogdan.teodorescu/Parigi2010?authkey=Gv1sRgCNq_qomL36G3JQ#

am revenit pe online

Nu am mai postat demult :( Cred ca de mai mult de 1 luna si cred ca cititorii fideli ai blogului meu si singurii de altfel (4 la numar) sunt ingrijorati si alertati de absenta mea. Dar cum omul are intotdeauna o scuza cand nu face ceva, asa am si eu nu una ci mai multe: am avut un examen care se anunta destul de greu dar a fost mai usor decat imi puteam imagina, am fost cateva zile in concediu si nu am inteles mai nimic din el ca am venit mai obosit decat am plecat, ma lupt cu excesul de kilograme despre care toata lumea imi zice ca nu se vedea, deci in concluzie nu observa nimeni ca am slabit mai mult de 10 kg (doar panatalonii mei pe care i-am dus ieri la stramtat) si s-a mai intamplat un lucru despre care nu o sa vorbesc acum dar la care o revin cand o sa am mai multe informatii :) vreau ca cei 4 cititori ai mei sa fie pe pace ca sunt bine si o sa continui acest exercitiu de comunicare in scris. Berea de mai sus este in cinstea tuturor evenimentelor din ultima vreme

Alergand spre civilizatie

Urasc regulile. In special cele stupide, cum ar fi de exemplu: pe scara rulanta de la metrou trebuie sa stai pe partea dreapta. Motivatia ar fi ca asa se asigura fluiditatea si ca asa se face si in occident si daca vrem sa fim civilizati trebuie sa respectam si aceasta regula. Daca poate sa-mi explice si mie cineva de ce cand este super aglomeratie si te calci in picioare trebuie sa ne incolonam pe dreapta la scara rulanta ? Ca se gaseste unul mai grabit care nu ii ajunge viteza scarilor rulante sau ca vrea altul sa faca trepte ? De ce nu foloseste scarile ? Consider ca din contra daca s-ar folosi scarile la capacitate maxima, atunci s-ar evita aglomeratiile care se formeaza. Ma seaca gandul acesta de fiecare data cand vad scari rulante. Totusi pentru a termina intr-o nota pozitiva, dupa cum se vede in poza alaturata unii respecta aceasta regula si cand sunt singuri pe banda rulanta la Muzeul Luvru :)

Copilaria este o boala de care scapi pe masura ce cresti...

In traficul infernal de ieri ascultam la radio o emisiune cu tema “de ce anume din copilarie iti e dor?”. Erau tot felul de raspunsuri de genul sa ma joc nu stiu ce, sa duc o viata fara griji etc. Si totusi stateam sa ma gandesc ca totusi desi poate pare ciudat nu mi-e dor de nimic din copilarie (poate doar de prietenii de atunci de care mai aud cand si cand) si stau sa ma intreb de ce – ca nu am avut deloc o copilarie trista. Poate ca e varsta pe care o am si la care faptul ca poti sa faci ce vrei (fara sa fi "tras de urechi") sau ca nu ai o ora de ajuns acasa seara si nu te verifica nimeni la teme ma fac sa vad lucrurile din alta perspectiva. Si nici dupa anii de liceu sau facultate nu imi este asa dor. Imi este dor in schimb de noptile in Vama, in Expirat…
PS: Ce-i pasa copilului cand mama si tata se gandesc la neajunsurile vietii, le ce poate sa le aduca ziua de maine, sau ca-i framanta alte ganduri pline de ingrijire. Copilul, incalecat pe batul sau, gandeste ca se afla calare pe un cal din cei mai strasnici, pe care alearga, cu voie buna, si-l bate cu biciul si-l struneste cu tot dinadinsul, si racneste la el din toata inima, de-ti ia auzul; si de cade jos, crede ca l-a trantit calul, si pe bat isi descarca mania in toata puterea cuvantului...

Lumina ochilor Cotocilor

In weekend ne-am exercitat calitatea de nanu si nana a singurului nostru finut prin a-i “taia motul” acestuia. Evenimentul marcat de prezenta parintilor, bunicilor, matusilor si unchilor s-a desfasurat la domiciliul inculpatului din Iasi. Desi drumul a fost lung si plin de peripetii, zambetul lui Ianis a sters imediat toata oboseala si nervozitatea acumulata. Nu este prea clara optiunea pe care “hama-hama” o va lua in viata din moment ce a ales de pe tava pixul, banii si mingea. Una din supozitii este ca va fi impresar de jucatori, dar sa speram ca va mai avea ce impresaria peste 30 de ani. O alternativa ar putea fi instrumentist, avand in vedere lejeritatea cu care a adoptat xilofonul ce i l-am facut cadou si dexteritatea cu care le “face capul calendar” parintilor. De-a lungul sederii am stat si m-am uitat la grija pe care o au parintii fata de el si atentia pe care i-o acorda si mi-am adus aminte de reclama Mastercard si motto-ul acesteia: “Fericirea copilului tau: nepretuita”

Lumea Noua

In weekend, facand curat printre miile de poze de pe calculator, am ajuns si la cele din vacanta petrecuta pe continentul de peste Atlantic. Imi aduc aminte cat de minunat am fost (ca sa nu zic socat) de noile dimensiuni care mi se tot aratau chiar de la aterizare: cozi imense pentru verificare la intrarea in US (ti se facea un mini interviu, ti se facea poza, ti se luau amprentele), apoi masinile care aveau alte dimensiuni decat cele din Europa, cladirile care nu se comparau cu nimic din ce vazusem pana atunci, numarul de benzi si de "rest area" de pe autostrazi. Si lucrurile nu s-au oprit aici...m-am lovit de preturile din magazine, care erau mult mai mici decat la noi: n-am sa uit pretul derizoriu pentru 2 galeti de inghetata (asa cum vedem in filmele americane ca se consuma ca remediu antidepresiv :) ), sau pretul benzinei care este la jumatate decat la noi, sau faptul ca iti poti cumpara o geanta de la Nine West de pe Fifth Avenue la un pret mult mai mic decat la Nine Westul din Mall Vitan. As putea sa continui la nesfarsit sa elogiez "Tara tuturor posibilitatilor", dar ma gandesc sa ma opresc aici. Ar mai fi un mic amanunt care iarasi m-a socat si anume faptul ca intr-o intersectie fara semafor si indicatoare se pleaca in ordinea venirii in intersectie (incerc sa imi imaginez cum ar putea functiona acest lucru la noi). Tot atunci am descoperit si Starbucksul care mi se pare unul dintre cele mai reusite branduri americane. Toate acestea sunt asezonate cu falsitatea pe care oamenii o emana: toti sunt draguti, toti iti zambesc, dar ii simti ca se chinuie sa faca acest lucru si cand te mai si saluta cu un : "Hiiii" iti vine sa ii zici: " Ma lashi !!!" Toata aceasta falsitate este foarte bine conturata in realizarea Las Vegasului, care practic consta intr-o singura strada cu cazinouri pe o parte si pe alta de o perfectiune iesita din comun.
PS: era sa uit de un aspect foarte important: in magazin si la restaurant atunci cand am cumparat alcool ni s-a cerut buletinul sa verifice daca avem peste 21 de ani, ceea ce intr-un fel m-a magulit.

Ce s-a intamplat pe 10 mai ?

Am primit dimineata la metrou un flyer care promova spectacolul "Dragostea dureaza 3 ani" care m-a pus pe ganduri: azi se fac 7 ani de cand eu mi-am unit destinul cu o fiinta minunata in fata lui Dumnezeu si considerand si versurile cantecului "Acolo unde dragoste nu e nimik nu e", inclin sa cred ca joc in alta piesa, de genul "Dragostea dureaza de la 7 ani in sus"

Concediul...un miraj continuu

Eu si jumatatea mea suntem in stadiul in care in fiecare zi ne intrebam cate zile mai sunt pana la prima parte a vacantei de vara: AMR 48, 47, 46...dar avand mult de munca in urmatoarea perioada, o sa treaca mai usor timpul. De abia astept sa iau la pas Parisul a treia oara si sa redescopar frumusetea unui oras plin de istorie si locuri frumoase, un oras pentru care as divorta imediat de Bucuresti.

Bucurestiul...casatorie din dragoste

Voi incepe o campanie de promovare a locurilor frumoase din Bucuresti si din imprejurul acestuia pentru a-i face pe cei care il detesc sau au o casnicie din obligatie cu acesta :P sa isi mai imbuneze gandurile rele. O sa incep cu Palatul Mogosoaia, un loc frumos putin inafara Bucurestiului, curat, aranjat, linistit, pe marginea lacului. Pajistea intinsa poate gazdui oricate scaune, mese sau paturici pentru cateva clipe de relaxare. Cel mai important dintre toate: nu sunt manele (sau cel putin nu am auzit), pentru ca nu se poate intra cu masina. Am fost placut impresionat de aceasta locatie pe care o recomand cu caldura.

O noua sansa

Nu mai stiu daca a zis-o cineva sau daca mi s-a nazarit mie asa peste noapte, dar era ceva de genul: Ma bucur in fiecare dimineata ca ma trezesc (desi uneori foarte greu) alaturi de persoana iubita, ca soarele rasare din nou, ca am posibilitatea sa fac lucrurile mai bine azi decat ieri, ca am prieteni si colegi care ma asteapta sa vorbim de la lucruri marunte la ultimele barfe si ca mai am o sansa in lupta de indeplinire a obiectivelor in viata: un copil, o casa, un copac.

Metroul...una din casele mele

Am stat sa calculez ca imi petrec 10 zile pe an in metroul capitalei noastre dragi. Dupa cativa ani de folosinta am ajuns dependent de acest miloc de transport cu toate neajunsurile lui – mirosurile specifice de ceapa, slana, transpiratie; faptul ca nu te poate duce in anumite zone din Bucuresti. Dependenta aceasta m-a impins mereu sa ma mut in blocuri cat mai aproape de gura de metrou; pana si achizitia terenului pentru casa a avut la baza acest criteriu. Cum am ajuns sa fiu dependent de metrou ? Simplu. Urasc sa ies cu masina in timpul saptamanii; urasc aglomeratia, prostii si teribilistii care iti pun viata in pericol facand manevre periculoase si inutile in trafic; urasc sa stau pe loc si sa ascult muzica din masina altora; urasc sa caut loc de parcare in jurul biroului etc. In felul acesta (fara a fi un scop in sine) particip si la ecologizarea planetei (ce cuvinte mari !!!) Pe langa toate acestea exista multe beneficii din folosirea metroului : in ultima vreme a inceput sa vina destul de des; nu exista probleme de trafic si stii exact cand ajungi la destinatie; “mai vezi lumea”; te mai intalnesti cu prieteni cu care nu te-ai mai vazut cu anii; mai vezi trendurile in moda sau ai timp sa te mai culturalizezi cu o carte in mana. (Apropo, acum 1 an cand au aparut cartile la adevarul si jurnalul, metroul devenise o adevarata biblioteca.) Ca sa inchei, din toate metrourile care le-am vazut pana acum (Paris, New York, Barcelona, Budapesta) mi se pare ca metroul nostru e pe cale sa devina cel mai modern din cate am vazut – vagoanele sunt noi, vine foarte des, o sa vedem in cat timp vine urmatorul metrou, multe scari rulante si guri de metrou sunt modernizate etc. Si inca un plus de care acum mi-am dat seama, dar nu stiu de cand beneficiem este faptul ca nu am mai vazut cersetori la metrou… mmm…cred ca au plecat sa fure in alte tari, ca aici nu prea mai au ce.

o mica paranteza in viata mea

Sambata trecuta am avut parte de cea mai faina petrecere organizata de o companie pentru angajatii lor. Astfel am avut ocazia sa vad o pajiste plina de corporatisti intrecandu-se in diverse sporturi: incepand de la tras cu arcul pana la banalul fotbal de maidan. Am avut parte si de Boom Whackers Energizer, moment in care spiritul de echipa si capacitatea de coordonare a transformat Compania intr-o orchestra bine acordata. Activitatile desfasurate au extenuat fizic corporatistii obisnuiti in mare masura cu sporturile mintii astfel incat muzica si mancarea nu a creat furori in randul acestora, desi mai rar ai parte de un berbecut la protap sau o brasoveanca la o astfel de petrecere. Banii investiti in activitatile recreative au scazut dramatic bugetul aferent bauturilor alcoolice acestea rezumandu-se la banala bere. Proprietatea a oferit in schimb o gama larga de privelisti pentru fotografii pasionati dupa cum se poate vedea in imaginea alaturata. Aceasta a zi a fost o noua paranteza in sistemul mecanic zilnic in care suntem angrenati birou, acasa...birou, acasa... (exact ca in reclama)

start !

Din intamplare am creat acest blog si mi-am propus sa postez pe el doar din intamplare, aruncandu-ma astfel in lumea bloggerilor cu capul inainte… Nu stiu cine il va citi sau daca il va citi cineva dar mi-am propus sa scriu pe el ca un exercitiu de comunicare in primul rand cu mine. De asemenea voi posta si cate o realizare fotografica personala. Nici nu stiu cand a trecut si saptamana aceasta…vine weekendul…trece weekendul…vine norul de cenusa…trece norul de cenusa.