Current status

N-am mai scris demult...nu mai am timp nici sa mai gandesc. Nu incerc sa gasesc o scuza si nici nu vreau sa ma plang, insa cum e o vorba din popor: carnea de om se creste cel mai greu. Ne-au dat primii dinti, am inceput sa ne tinem echilibrul si am inceput sa legam primele exclamatii care au o noima "ta ta ta ta" :) mama e suparata, dar o sa ii treaca. Acum ne pregatim de cresa si toata lumea ne zice ca o sa fie dur, insa este doar o faza peste care sper sa trecem cu succes. Si totusi sunt decizii mult mai importante pe care trebuie sa le luam luna aceasta si sper sa fie cele corecte. Sunt obosit si ma opresc aici cu speranta ca voi reveni cat de curand. Poate despre bucket list...nu am nici un gand, dar poate daca o scriu,poate se si indeplineste (macar partial).

Noua viata

N-am mai scris demult pe blog, ceea ce inseamna ca a timpul meu a fost limitat dramatic. Ceea ce este de inteles, avand in vedere noua mea indeletnicire de "tata". Foarte frumoasa, dar foarte grea si solicitanta. Acum sunt departe de fete si deja mi-e dor de ele. Deocamdata gaza este foarte dependenta de noi si ne ocupa 100% din timp. Este o dependenta sacaitoare si frustranta pentru niste oameni cum eram inainte (si incercam sa fim in continuare)....agitati si foarte activi. Mi-e dor de un cinema, mi-e dor de un club, de Vama Veche, de libertate, de a face o poza linistit. Dar toate palesc in fata zambetului acestei minuni care este fii-mea. Fiecare zi este o evolutie pentru ea: azi chicoteste, maine parca vad ca vorbeste; azi se taraie ca ursul care chipurile merge luni dimineata la birou, maine parca vad ca merge si alergam dupa ea de ne sar capacele; azi mananca lapte, maine parca vad ca ma cert cu ea ca nu are voie KFC :); azi de abia asteapta s-o iei in brate, maine parca vad ca zice "stai mai departe" ca o vad baietii cu babalacii dupa ea. Lista ar putea continua la nesfarsit dar ma opresc aici ca trebue sa mai "ling" niste dosare. In paralel apar multe dileme existentiale referitoare la cresterea unui copil, dar incerc sa imi impun sa le iau pe toate step by step. Si totusi nimic nu ne va impiedica sa ii facem si un fratior de care sa aiba grija sau viceversa :).

La multi ani !!!

8 ani…pare ca a trecut o eternitate. Atât de multe s-au întâmplat de-a lungul acestor ani și totuși cel mai important și frumos lucru s-a întâmplat în ultimele câteva luni. A făcut 3 luni gâza si urmează s-o botezăm în week-end. Este un bebe exemplar și le doresc tuturor sa aibă bebe ca al meu. Cum scriam nu demult în ultimii ani am reușit să începem lucrările la 2 din cele 3 realizări pe care un om trebuie să le aibă în viață – casa și bebele. Este interesant faptul ca sădirea unui copac – fapt ce pare mai ușor decât restul – încă nu este in plan L. Oare pun căruța in fața boilor ? sau poate aștept căsuța sa fie gata ca sa îl sădesc in gradina mea J . Oricum ar fi, este greu dar nu imposibil. Luptăm si sperăm ca atunci când vom aniversa 10 ani să fi bifat toate cele 3 item-uri.

....si restul e cancan

Timpul se masoara mai nou in biberoane, pampersi :) ... dar si in zambete si priviri calde



my little sunshine

Continuare:
Ieri a fost prima zi cu soare, dupa mult timp de vreme urata si temapraturi cu "-". Ieri a fost prima zi a "soarelui" care imi lumineaza viata. Nimic nu mai conteaza, nici macar oboseala si lipsa de calciu pe care o am (am slabit 2 kg in mai putin de 2 zile). Cred ca daca ar putea sa imi ceara ceva, orice ar fi, m-as da peste cap si i l-as aduce. Nu o mai iau cronologic si trec direct la cel mai frumos moment al zilei...cand am luat-o in brate si a deschis ochisorii aia albastrii si s-a uitat la mine. M-am topit, m-a terminat...nimic nu e mai frumos (cel putin in momentul asta) E un inger mic care mananca si doarme (sper) O sa vedem maine cand vine acasa. De abia astept. Revenind la inceputul zilei de ieri, dupa ce am fost la spital si m-am asigurat ca totul este ok si Teo poate primi telefoane, m-am pus pe trimis sms-uri (multi sms). Cam 1 h a durat transmiterea lor si s-a dezlantuit nebunia. Telefoane, smsuri...ce sa mai ?!?! Palatul Telefoanelor. FB e o sursa foarte buna de ati anunta prietenii si al caror numar de telefon nu il ai :) E bine in astfel de momente de fericire amestecata cu oboseala cronica sa vezi ca prietenii iti sunt aproape (rudele sunt alaturi de tine obligat, fortat). In parale fugeam acasa sa iau actele neceare sa o declaram minunea :) si ma intreaba tanti "si cum o sa o cheme" si zic "Eva....Eva Teodorescu" (ce frumos arata scris...in targ se zvoneste ca e nume kinky - whatever this means :P) Apropo de asta am informat ca babele din familie susotesc ca de ce nu am pus si al doilea nume, dar nu au curajul sa ne zica...dar mai e timp. Cert este ca ne-am gandit destul de mult sa-i punem si un al doilea nume, dar nimic nu se potriveste si parca stirbeste din frumusete si rezonanta "EVA". O sa mai continui maine ca acum mai am multe lucruri de aranjat prin casa pentru venirea fetelor.

there is nothing more beautiful in the whole world

Desi sunt rupt de oboseala simt ca trebuie sa scriu acum cat sunt inca calde emotiile si sentimentele. Ceva senzational...n-am mai plans de mult de fericire...cred ca niciodata. Deci totul a inceput in Rendez-vous. Cum eram noi la cafenea, la un moment dat Teo catre mine: "Sunt uda toata". Eu: "Nu pot sa cred". (Sunt anumite din viata care ar trebui imortalizate-asta ar fi o super inventie - sa ti se fac poze in anumite momente cum ar fi: "O sa fii tatic"..."hai nu zau!" sau "mi s-a rupt apa; o sa nasc"..."du-te mah d-aci" :))) N-am crezut avand in vedere ca mai erau 2 saptamani pana la momentul critic. Zic "bine" incercand sa ma impac cu ideea. Lasam fetele (Sofia, Silvia si Madalina) la Rendez vous si mergem acasa. Se rupsese apa. Bun asa...hai sa ne calmam si sa vedem ce avem de facut. Bagajul (in mare parte facut). Suna-l pe doctor. Desi suntem niste oameni calculati, nu am avut chiar totul pregatit...luandu-ne evident un pic prin surprindere. Nu aveam trusa epidurala (apropo am constat in aceasta experienta multe lucruri...unul este ca platim cotizatia la sanatate degeaba...absolut totul am cumparat...inclusiv medicamente, pana si anestezia). Cauta la ora 11.00 farmacie non-stop. Hint: este una vis-a-vis de Inter. Scoate banii. Hint: multi si marunti.Si fuga la spital.(va imaginati ca eram kkti amandoi) Parcheaza la urgente (ca salvarile). Pac, pac check-inul ca la hotel. Trecem prin ceva emotii pentru ca dl doctor (proaspat venit din vacanta) ne indemna catre sarcina naturala, desi eram chititi pe cezariana. Facem o mica paranteza sa vorbim despre oportunitatea acestei nasteri: dupa cum am mai zis termenul limita era peste 2 saptamani, dar ea s-a hotarat ca vrea sa-si vada parintii mai repede. Totusi, a asteptat sa revina doctorul din concediu, sa revina Cristina din deplasare si totusi cu mari sanse sa ii dea oportunitatea lui tati sa devina manager pe primul lui proiect si nu in ultimul rand faptul ca mami ajunse la limita cu rabdarea tot chinuindu-l pe tata sa o incalte :) Revenim la istorisire. Teo a intrat pe niste culoare unde eu nu aveam voie si am ramas in sala de asteptare cu doua "rrome". Dupa jumatate de ora, vine o tanti si ma cheama...zic "e prea repede". Incepe ea sa imi explice ca sa vedeti ca trebuie sa semnati un acord pentru cezariana si ... (vroiam sa scriu ceva, dar m-am oprit...hm, mai bine nu scriu despre sistemul de spaga in spital, oricum pe scurt am cotizat de mai multe ori si cu o suma totala mai mare decat cat am dat toata viata). Am semnat acordul si l-am vazut pe dl doctor. Mi s-a luat o mare piatra de pe inima. Pana la urma (nu stiu prin ce minune...doar Teo stie) doctorul a venit si s-a decis sa se faca cezariana. Am revenit la "rromele" mele. Era 12 fix. Apare Cristina. Ii explic care e treaba. Stiam ca a intrat in operatie.La 12.30 o tanti imbracata in verde ma striga: "dl Teodorescu" ma ridic si zis "da" ea zice "felicitari. aveti o fetita. m-am inmuiat tot si am simtit cum ma preling pe jos. Am inceput amandoi sa sarim in sus (eu cu Cristina, a nu se intelege ca eu cu asistenta) si m-a chemat sa o vad. Tremuram tot si totul pentru o clipa a incremenit: mi-am vazut odorul si acum incep ca babele "cel mai frumos, cel mai cel.... :)" Nu era ea chiar fotogenica, dar asistenta m-a indemnat la poze. Intre timp a spalat-o, i-a facut primul vaccin, i-a facut primele pregatirile "for the real life". Am revenit la Cristina si "rrome" si am asteptat sa se termine operatia (intre timp, ca un tata responsabil ce sunt, am sunat la Stem, am sculat-o pe una din somn care zis ca vine curierul a doua zi dimineata ca ridice kitul) Dupa inca o sesiune de emotii, s-a terminat si operatia si dl doctor m-a asigurat ca totul este ok. Nivelul adrenalinei scadea. Am intrat sa imi vad jumatatea si saraca tremura toata si incercam din raspunteri sa o conving ca totul este ok.Ce bine ca pot controla tastatura si pot sari peste anumite pasaje ca acesta. In concluzie am revenit acasa, un pic cu inima indoita si cu o lista de lucruri de facut, gen: sterilizare pompa, biberon, tetina (noua denumire a suzetei), prepararea ceaiului de anason si chimen...si iarasi trecem peste anumite pasaje, cum ar fi noaptea alba cu smsuri. Faceam un recap si mi-am dat seama ca am sarit peste cateva momente cum ar fi faptul ca la 2 noaptea am trezit familia din somn sa le anunt marea veste si am stat ceva timp in telefon cu ei, somnorosi fiind. Continuarea...maine
PS: Noroc cu Cristina, ca mi-a adus aminte azi de o faza super tare: in momentul cand a venit asistenta sa ma anunte ca sunt tatic m-am uitat nedumerit si am zis "si eu ce trebuie sa fac acum ?!?!"

pe ultima suta de metri

Intru uneori pe blog si ma uit daca a mai aparut ceva...(cat de tare sunt !!!) si culmea nu se scrie singur. Se pare ca m-au ajuns greutatile vietii. Mai e un pic. Vineri e posibil sa aflam data exacta. Am emotii si desi nu le constientizez; totusi cica subconstientul meu lucreaza (asa mi-a zis dl doctor cand m-am dus sa ii zic ca am palpitatii). Pregatirile sunt pe ultima suta de metri: patut, carucior, hainute etc.