In traficul infernal de ieri ascultam la radio o emisiune cu tema “de ce anume din copilarie iti e dor?”. Erau tot felul de raspunsuri de genul sa ma joc nu stiu ce, sa duc o viata fara griji etc. Si totusi stateam sa ma gandesc ca totusi desi poate pare ciudat nu mi-e dor de nimic din copilarie (poate doar de prietenii de atunci de care mai aud cand si cand) si stau sa ma intreb de ce – ca nu am avut deloc o copilarie trista. Poate ca e varsta pe care o am si la care faptul ca poti sa faci ce vrei (fara sa fi "tras de urechi") sau ca nu ai o ora de ajuns acasa seara si nu te verifica nimeni la teme ma fac sa vad lucrurile din alta perspectiva. Si nici dupa anii de liceu sau facultate nu imi este asa dor. Imi este dor in schimb de noptile in Vama, in Expirat…
PS: Ce-i pasa copilului cand mama si tata se gandesc la neajunsurile vietii, le ce poate sa le aduca ziua de maine, sau ca-i framanta alte ganduri pline de ingrijire. Copilul, incalecat pe batul sau, gandeste ca se afla calare pe un cal din cei mai strasnici, pe care alearga, cu voie buna, si-l bate cu biciul si-l struneste cu tot dinadinsul, si racneste la el din toata inima, de-ti ia auzul; si de cade jos, crede ca l-a trantit calul, si pe bat isi descarca mania in toata puterea cuvantului...
Impartasesc parerea ta, mai putin aia cu dorul de Expirat. :)) Cred ca toate varstele sunt frumoase si nebun sa fii sa nu ai curiozitatea si increderea ca cele care vor urma pot fi la fel de palpitante ca ce-ai trait pana acum.
RăspundețiȘtergere